ORCHESTRA SIMFONICĂ BUCUREȘTI

Din 1997

Orchestra orașului tău

Instagram

Foto: Beethoven – Titanul

Foto: Dan Climescu © 2018

Stagiunea Salut CULTURA! a continuat în luna mai cu conceptul lansat în România de Orchestra Simfonică Bucureşti în 2014, “Capodopere ale marilor compozitori” și a prezentat ediția a doua a seriei “Beethoven – Titanul”.

Pasiunea a întâlnit excelenţa, pe muzica inegalabilului Ludwig van Beethoven, Sâmbătă, 25 mai 2018 la Sala CinemaPRO din București și i-a avut ca protagonişti pe Orchestra Simfonică București, dirijorul principal, Maestrul Jin Wang și solistul invitat, remarcabilul pianist Viniciu Moroianu.

Program: Concertul pentru pian și orchestră “Imperialul” și “Simfonia a V-a, a Destinului”. Cu deschiderea cu care şi-a obişnuit deja publicul, Orchestra Simfonică Bucureşti alături de invitații săi a oferit astfel prilejul de a cânta în faţa tuturor celor care îndrăgesc muzica lui Beethoven şi susţin acest demersul cultural, Stagiunea SalutCULTURA!.

Stagiunea SalutCULTURA! reprezintă primul sezon concertistic al Orchestrei Simfonice București, o serie de concerte eveniment cu caracter lunar. Ediția 2018 omagiază Centenarul Marii Uniri de la 1918. Lucrări celebre ale compozitorilor români vor fi prezente în deschiderea programului fiecărui concert interpretat de Orchestra Simfonică București, alături de un repertoriu atent selectat.

Written By: Orchestra Simfonică București