Marți, 30 decembrie 2014, Orchestra Simfonică București este pregătită să vă primească la a doua ediție a concertului extraordinar de Anul Nou. Organizat anul acesta de agenția Showtime Events, concertul eveniment va avea loc la Sala Palatului din București, începând cu ora 20. Regia artistică a spectacolului este realizată de Alice Barb.

Conrad van Alphen

Conrad van Alphen

Dirijată de Conrad van Alphen (Olanda) Orchestra Simfonică București vă invită să luați parte la o seară memorabilă în care veți avea ocazia să ascultați în exclusivitate muzică clasică de cea mai bună calitate. Programul cuprinde o selecție specială de valsuri celebre din creația compozitorilor Ceaikovski, Richard Strauss, Berlioz, Rachmaninov, Prokofiev, Dvorak și alții.

Atât prin exuberanța, energia și bucuria de a face muzică, cât și din dorinta de a deschide lumea sunetelor și a formelor muzicale către un public variat, Orchestra Simfonică București și-a transpus viziunea pe termen lung în ceea ce privește arta interpretării muzicale. Timp de șapte ani, misiunea Orchestrei Simfonice București a constat în atragerea și educarea unei palete cât mai largi de iubitori ai tuturor genurilor muzicale.

De-a lungul timpului, flexibilitatea orchestrei în alegerea stilurilor muzicale diverse s-a concretizat printr-o serie de concerte susținute începând cu 2007. Astfel, Orchestra Simfonică București a abordat o diversitate de stiluri și genuri muzicale, de la muzica clasică până la stiluri mai puţin convenţionale pentru o orchestră simfonică precum muzică de film, pop/rock și crossover, încântând și atrăgând deopotrivă atât cunoscătorii, cât și tinerii iubitori de muzică. Astfel, s-au remarcat colaborările cu artişti de talie internaţională precum renumitele soprane Angela Gheorghiu, Sarah Brightman, Tarja Turunen, Irina Baianț, Tina Munteanu, tenorii Teodor Ilincăi, Marcel Pavel, Vlad Miriţă, artiști instrumentiști Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Corina Belcea, cântărețul Toto Cutugno și formația Phoenix.

Cea mai importantă realizare din istoria Orchestrei Simfonice București a fost ambițiosul proiect “Bucharest Symphony Orchestra – Premieră românească în America de Sud”. Turneul de concerte și evenimente culturale (29 octombrie – 12 noiembrie 2013) au reprezintat participarea în premieră a unei orchestre românești de prim rang într-un turneu de anvergură în America de Sud.

Pentru detalii despre eveniment, persoana de contact este
Diana Preda – tel: 0728-488 686 – email: [email protected].

Biletele pot fi achiziționate online de pe http://www.eventim.ro, din rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărturești) și de la casa de bilete a Sălii Palatului.

Share

1 comment

Ionela

Felicitări Orchestrei dar regie de cămin cultural – păcat! Comentariile regizoarei nenecesare, dansatori slabi care mai mult s-au plimbat pe scena si au alergat prin sala. Pentru un concert extraordinar – nivel foarte scăzut al spectacolului.

Leave a Reply

%d bloggers like this: